Trimisii Securitatii prin altare

Monday, 11 September, 06 · 8 comments

in Politice

 

Motto: “Sa nu faci ca popa, dar nici ce zice el” (Anonim)

 



In urma cu putin timp, Cotidianul dezvaluia ca Patriarhul Teoctist i-ar fi facut o vizita presedintelui Traian Basescu. In urma acestei vizite, seful statului a cerut CNSAS sa acorde clementa preotilor in momentul studierii dosarelor acestora din arhivele fostei Securitati.

Foarte probabil, gestul lui presedintelui este, foarte probabil, o incercare de-a cistiga simpatia acelei parti din popor care nu a fost incintata de cererea initiala facuta de Basescu, aceea de-a fi desecretizate dosarele preotimii. Dincolo de motivatiile care au stat la baza dorintei de acordarea a unui tratament preferential preotilor, e ciudata insasi cererea in sine.

De ce ar trebui ca preotii sa aiba parte de altfel de tratament decit restul categoriilor profesionale ale caror dosare sint cercetate de catre CNSAS? De ce se discuta despre posibilitatea cercetarii acestor dosare de o comisie mixta formata din membri CNSAS si reprezentantii sinodali ai Bisericii?


In sondaje, Biserica este Dumnezeu

86% dintre respondentii unui sondaj realizat de CURS in luna februarie a acestui an si-au afirmat incredrea in Biserica

Conform teologului Teodor Baconsky, procentele impresionante de romani care-si afirma increderea in Biserica au legatura directa cu modul in care acestia o percep. Nu ca pe o institutie, ci ca pe o entitate ce nu poate fi separata de Dumnezeu.

 

As fi extrem de curios sa vad un sondaj care sa dezvaluie cit cred romanii in preotii diferitelor culte, nu in ideea de Biserica, pe care o asociaza cu Dumneazeu, si pe care sociologii o vehiculeaza in sondaje. Cit cred in preotii care reusesc sa isi fericeasca prin slujbele si actiunile lor comunitatile de credicinciosi, dar si cit cred in preotii care se bat pe coliva dupa slujbe, in preotii care strimba din nas la inmormintari pentru ca nu au primit de-ajunsa onoare finaciara, in preotii care isi trag din banii destinati construirii de biserici, in preotii care merg in scoli si in loc sa predea religia ca disciplina, fac eforturi sa convinga elevii ca doar cultul reprezentat de ei este cel aducator de fericire dupa moarte.


Ce-are sfint turnatoria ?

N-am avut habar inainte de ’89 ca traiesc intr-o dictatura, deci nu pot nici acum sa judec anumite situatii ale vremii. Totusi, imi pare incorect sa acuzi un preot care a facut ani grei de temnita ca la un moment dat a cedat nervos si a scris despre unul si altul vrute si nevrute. Nu stii ce-nsemna acea viata. Nu stii ce-a trait omul ala.

Ma inversuneaza insa de fiecare data atitudinea diferitelor culte fata de masele de credinciosi. Ma scoate din sarite cind vad in jocul asta de-a “noi sintem solii Domnului pe Pamint” o incercare evidenta de-a tine intr-un sclavagism spiritual norodul adus duminica, simbata sau mai stiu eu in ce alta zi, la slujbe. Asta desi multi dintre ei mustesc de o ipocrizie pe care nu o recunosc nici morti si nu-si doresc altceva decit sa aiba in exploatare masa respectiva de credinciosi.

Si din aceste motive este important ca oamenii sa stie cu cine au de-a face. Sa stie cui pot acorda respect si cui nu. Pentru ca asa cum e corect sa oferi tot creditul celui care onoreaza misiunea asumata devenind preot, asa este corect sa-l poti da “naibii” pe ala caruia te-ai spovedit nestiind ca-i faci marturisiri unui trimis al Securtiatii in Biserica.

Postari asemanatoare:

  1. Vadim de legat

Aboneaza-te acum prin RSS sau prin Email si vei afla instant tot ceea ce voi publica nou pe blog!

{ 8 comments… read them below or add one }

1 eli September 11, 2006 at 11:33 am

Sunt de acord cu tine, nici mie nu mi se pare corect sa acuzi un preot care a putrezit pe jumatate in inchisoare ca a facut si a dres, fara sa incerci sa te pui in locul lui si fara sa ai habar cum erau acele vremuri. Toti care sunt asa de grozavi acum si arunca cu piatra sa zica ceva dupa ce au reluat Patimile dupa Pitesti a lu’ Goma sau Jurnalul Fericirii a lu’ Steindhardt si sa se gandesca la cat ar fi rezistat acolo. Si ce sa mai zicem ca intelectuali precum Noica si-au tradat prietenii in prima zi de inchisoare sperand sa obtina clementa…Si mai aminti-va apoi de Rugul aprins, de cat s-au straduit sa adune randurile cleru’ si mireni sa faca fata prigoanei. Ca mai sunt si dintre ei care nu-si au locul acolo, asta e valabil peste tot, padure fara putregaiuri nu exista…

2 alex September 12, 2006 at 7:32 am

Au insa dreptul deplin de a acuza cei care au avut direct de suferit de pe urma lor.
Indirect..a avut toata lumea de suferit, insa e mai delicata vina asta difuzata in randurile colectivitatii.

3 alex September 12, 2006 at 7:33 am

mai delicat de circumscris, vreau sa zic.

4 eli September 12, 2006 at 9:55 am

Ai dreptate, Alex, numai ca cei care acuza astazi o fac doar ca sa obtina capital politic si imagine, pentru care Secu a fost o chestie aflata din cartile de istorie… cei care au avut direct de suferit de pe urma turnarii, niciodata nu vor cere sa se faca dreptate. Chiar nu-mi vine in minte numele vreunei victime care a sustinut sus si tare ca vrea sa-si vada “omul care l-a vegheat” dupa gratii… :)

5 Stefan Beldie September 12, 2006 at 12:31 pm

Ticu Dumitrescu a facut ceva de acest gen prin sustinerea legii care a permis accesul la dosarele Securitatii.

6 oanaanca September 12, 2006 at 1:12 pm

Voi nu v-ati saturat de tot tam-tam-ul asta cu dosariada? Atat de mult se agita apele in ultima vreme cu asta, incat stau si ma-ntreb: ne-am intors la “painea si circul” din vremea romanilor?
I-au luat pe politicieni in vizor, apoi pe jurnalisti, acum fetele bisericesti. Pe cand copiii nenascuti inca?
Totul e goana dupa imagine si interes politic. Iar noua ni se distrage atentia de la lucrurile cu adevart importante. Intrebarea mea e: cand ne vom canaliza si noi eforturile inspre lucrurile cu adevarat importante? Cum ar fi cresterea nivelului de trai, schimbarea mentalitatilor invechite, preocupare pentru copii si batrani, pentru tinerii carora le e tot mai greu sa isi gaseasca o casa. Sa punem mana si sa muncim pentru tara asta, nu doar sa facem jocuri politice, sa asistam la spectacole, sa injuram sau sa aplaudam!

Sper ca de data asta sa mearga, Stefan. Daca nu…tin comment-urile pt mine :) .

7 Andrei September 12, 2006 at 5:25 pm

dar sunt multi preoti care nu au suferit pe vremea comunismului si azi se vaita de trecutul lor in care au fost printre cei neprivilegiati de sistemul de atunci, o data pentru imagine..si restul stim noi bine pentru ce.

8 eli September 13, 2006 at 7:28 am

Aproape la concurenta cu meciul de fotbal din Champions League, cei “pasionati” de subiectul “turnatoriei” sa fie pe faza in seara asta, la 23.45 pe TVR1, la Cultura libre, care va avea ca tema “Intelectualul roman fata cu turnatoria” :)

Pentru mai multe detalii, aruncati o privire aici: http://www.cultura–libre.blogspot.com/

Leave a Comment

Previous post:

Next post: