Eram intr-un 368 cand un pusti l-a intrebat pe altul ceva de genul “bagi o saorma?”. Partenerul de discutie a zis c-a mancat deja una si ca, dupa ora 12:00, nu cumpara niciodata asa ceva.
Explicatia omului a fost ca “aia de la X cumpara carne de pui cu o zi inainte sa expire, ca-i mai ieftin asa. Daca iei shaorma in prima parte a zilei, teoretic te afli in termenul de garantie sau undeva pe langa punctul de stricare. Dupa 12:00, e jale!”.
Replica celui refuzat a fost si mai incurajatoare: “Pai, aia se aprovizioneaza zilnic? Probabil cumpara carne o data pe saptamana sau ceva de genul asta”.
De la shaorma la mititei
Pentru ca vanzatorii de shaorma sa nu se supere, m-am gandit sa strang in acest text si cateva amanunte legate de vanzatorii de mici.
In timpul facultatii, aveam un coleg de camin care lucra la o macelarie. Si tipul asta spunea ca de cate ori carnea din galantar prindea o pojghita verzuie, el avea datoria sa taie coaja aceea cu un cutit si sa o puna intr-un lighean in care se aduna materia prima pentru mici.
Cand vreun sef de aprovizionare venea sa cumpere mici, macelarul spunea ori ca are carne, ori ca nu s-a stricat suficient de multa incat sa-i faca.
Dupa niste ani, am aflat inca un lucru legat de stricarea carnii pentru mici de la cineva care a discutat cu un vechi producator – vanzator de mititei. Cica “micii cei mai buni se fac din carne usor stricata. Nu mult, asa, un pic… Se umfla mai bine, n-ai nevoie de prea mult bicarnonat si sunt mai gustosi”.
Acum, nu cred ca toti cei care vand shaorma sau mititei se preteaza la astfel de practici. Prin urmare, pofta buna! 
Aboneaza-te prin RSS sau prin E-mail si afli instant ce se scrie nou pe blog!
