Am mai scris aici despre disparitia intrebarilor adevarate de pe limba reporterilor din presa sportiva. Dupa meciul de la Constanta, am trait reconfirmarea acestei senzatii.
In primul rand, conferinta de presa a lui Piturca a fost o discutie apatica si lipsita de gust intre ziaristi si selectioner.
Aproape ca nimeni nu l-a deranjat pe omul care raspunde de rezultatele nationalei si aproape ca nimeni nu a avut reactie la clasicele “mai avem sanse”, “nu suntem nici Argentina, nici Brazilia”, “am jucat bine, dar n-am avut sansa”, “am fost dezavantajati de arbitraj…”
Mai mult, povestea a continuat in zona de interviuri.
Astfel, am avut ocazia sa ascultam discursuri identice ale lui Mutu, Lobont, Contra, Tamas pentru ca intrebarilor venite dinspre ziaristi au avut doua mari calitati: s-au repetat aproape identic in cazul fiecarui jucator si n-au avut forta de-a-i scoate pe acestia din zona lor de confort.
De ce se intampla asta?
In primul rand nu cred in povestea cu presiunile de marketing. Nu pentru ca nu ar exista presiuni de marketing, ci pentru ca genul acesta de presiuni nu pot inmuia ziaristi tineri si cu pofta de-a-si face meseria. (tineretea nu se refera la calitati biologice, ci la prospetimea mintii).
De asemenea, nu cred in povestile de genul “daca noi suntem dracosi, aia nu ne mai dau interviuri”. In opinia mea, este una dintre cele mai penibile moduri de-a gandi presa. “Aia” nu-ti mai dau interviuri doar in doua situatii: daca nu inteleg in ce joc se afla sau daca nu te respecta.
In schimb, cred ca exista o “prietenie” nascuta din comoditate, lipsa de personalitate sau uneori chiar de valoare intre o parte dintre reporteri si o parte dintre personajele care apar in presa. Genul de relatie “eu nu te deranjez vreodata, iar tu-mi dai 3 vorbe, nu conteaza ce vorbe, oricand te rog. Mai mult, am grija sa ai mereu presa buna”.
De asemenea, cred ca exista o problema serioasa de exigenta la nivelul celor care coordoneaza munca reporterilor de pe teren.
Zilele trecute, Grigore Cartianu imi spunea ca disparitia intreabrilor este cauzata si de faptul ca oamenii valorosi s-au retras spre redactii, la munca de coordonare. Eu am impresia ca in acelasi timp cu aceasta retragere, o parte dintre ei si-au uitat valoarea. Altfel nu se poate explica cum pot accepta sa primeasca asemenea marfa de pe teren.
Ce castigi din silenzio stampa?
Vorbeam mai sus de situatiile in care un personaj refuza interviul, intra in silenzio stampa sau, pur si simplu, gaseste diverse cai de-a amana intalnirile, discutiile telefonice etc.
Genul acesta de probleme nu inseamna automat sfarsitul posibilitatii de-a face presa.
Din contra, chestiunea aceasta poate fi un excelent prilej de castig pentru ca ii obliga pe reporteri si pe editori sa-si puna mintea la contributie cu scopul de a compensa handicapul lipsei de acces direct la personaj.
Ori, dupa parerea mea, la ora actuala, orice efort de imaginatie jurnalistica poate bate lejer media productiilor de gen livrate zilnic pe piata.
Adica intre platitudinile obinute usor prin interviuri cu intrebari stupide si identificarea de personaje alternative, folosirea de intreabri destepte, gandirea unor articole cu informatie, substanta sau pur si simplu cu ingrediente care starnesc interes, oricand varianta doi este preferabila.
Are you a terrorist?
Cat de interesat este publicul dupa un meci precum cel de la Constanta sa afle din gura jucatorilor daca a fost un joc greu sau nu? Sau cat de interesat este publicul sa auda ca al naibii gol iar “ne-a turnat plumb in picioare, nu-i asa…”?
Cu exceptia celor care si-au dorit sa adoarma imediat dupa meci, cred ca nimeni nu voia sa asculte astfel de intrebari si raspunsurile aferente lor.
Nu traim in filme, ci in realitati extrem de concrete. Cateodata insa, filmele chiar pot fi inspiratie.
“The Insider” este genul de film pe care un ziarist ar trebui sa-l vada de la cap la coada. Iar un reporter de teren ocupat, poate macar sa dea click pe link-ul acesta si sa priveasca scenele desfasurate intre 2’45″ si 5’10″.
Intrebarea din specia “Are you a terrorist?” nu trebuia sa lipseasca la finalul unui meci precum cel de la Constanta.
In fapt, intrebarile reporterilor ar trebui sa fie exprimari ale curiozitatii publicului sau ocazii de-a starni si satisface curiozitati ale publicului, ocazii de impresiona publicul, ocazii de-a ramane in memoria publicului, ocazii de-a distra publicul sau chiar ocazii de-a oripila publicul.
Totul depinde de orientarea editoriala a televiziunii, ziarului, radioului pentru care reporterul lucreaza, dar e bine de stiut ca, in mod categoric, nicio institutie de presa nu este orientata spre plictisirea propriului public.
Cine pierde si cine castiga?
Simplu, pierd cei care fac presa comoda, plictisitoare, lipsita de puls. Castiga in schimb cei care vad oportunitatea extraordinara care exista in acest moment pe piata.
Am spus mai sus ca orice efort de imaginatie jurnalistica facut in acest moment poate bate lejer media productiilor de gen livrate zilnic pe piata si cred foarte, foarte mult in acest lucru.
De asemenea, cred ca vor castiga cei care vor investi in oameni cu personalitate, oameni instruiti, oameni care pot inspira alti oameni.
In final, cred ca vor castiga cei care isi definesc de-o maniera clara orientarea editoriala. Despre asta insa intr-un post viitor.
Aboneaza-te prin RSS sau prin E-mail si afli instant ce se scrie nou pe blog!
{ 6 comments… read them below or add one }
Oamenii respectivi nu pun intrebari din cateva motive obisnuite. Li se cere sa fie buni, dar nu sunt buni si nu vor sa fie buni. Unii sunt si prieteni cu fotbalistii sau nu vor sa-i supere ca dupa aia nu mai pupa nici macar vorbele alea goale.
Nu am avut nervii sau rabdarea de a mai urmari reactiile antrenorului sau ale jucatorilor, tocmai din motivul care te-a impins si pe tine sa scrii articolul de fata. Eram absolut sigur ca se va da vina pe orice altceva decat echipa sau antrenor. Daca pana si Emil Gradinescu, un comentator pe care il apreciam destul de mult pana la acest meci, dadea vina, in timpul meciului, pe starea proasta a gazonului (ca si cum sarbii ar fi jucat pe un alt tip de gazon), ghinion, greseli de arbirtaj etc., mi-am zis ca nu are absolut niciun sens sa ascult interviuri sau conferinta de presa.
In schimb, mi-am varsat toti nervii intr-un articol in care am incercat sa fac apel la toata lumea sa se trezeasca din letargia asta care a cuprins nationala de ani buni. Sa scape de menatlitatea gen “sa le mai dam o sansa” sau “hai, ca se poate!”.
Citind, totusi, articolul de fata, mi-am dat seama ca o mare parte din vina o are si presa “de teren” si asta este cel mai trist. Pentru ca, daca tot vorbeai de marketing, presa ar trebui sa dea publicului ceea ce-si doreste: o reactie dura, plina de profesionalism si cat se poate de intemeiata la acest “dolce far niente” in care s-a scufundat echipa nationala de pseudo-fotbal.
pai cand ai reporteri ca sabau care e prieten la catarama cu piturca sau flori iacob… ce pretentii sa ai? singura care a pus intrebari pertinente a fost violeta, reporterul de la pro tv, care l-a scos din sarite pe codrea si l-a facut sa spuna ca nu a evoluat pe postul lui. si din declaratia asta s-a trait 5 zile. in rest, majoritatea au parti-priuri cu jucatorii, cu antrenorii, (care stim la cine apeleaza cand fac studiile video ale adversarilor) sau cu presedintii, care le servesc “una calda” mai mereu sa aiba ce justifica sefilor lor, care de multe ori sunt absurzi cu reporterii de teren si le cer numai imbecilitati. si se mai naste un pericol. normal ca atunci cand intervievatul stie ca e interpelat de un sclav, se va duce numai la sclavul ala sa ii dea declaratii si va refuza contactul cu un alt ziarist care ar putea sa ii puna niste intrebari incomode.
Cel mai mult cred in comentariile semnate
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=268&cmd=articol&id=10337
Seamana mult cu unele ziare, nu dau nume, stii tu care.
te salut, cand ai timp , poate facem o discutie pe blogul tau ref la sub propus de mine, in cazul meu a fost destul de apreciat subiectul si-au dat cu parerea destul de multi …ca doar na’ in Ro toate lumea se pricepe la orice (nu doar la politica si fobal ca inainte..)
(ori succesuri ca sa fiu in trend … ) 
succese!
{ 1 trackback }