L-am cunoscut undeva pe la finalul clasei a VII-a, intr-o sala de jocuri mecanice.
Era o sala tipica pentru un orasel de provincie de acum aproape 15 ani: mult fum de tigara, miros de bautura varsata pe langa gura consumatorilor, o mocheta care ascundea mucegai si o gramada de flacai impatimiti de “rosie-neagra” (pacanele sau poker electronic)
De jur-imprejur erau aparatele.
Nu pot spune exact cate pentru ca nu am facut de prea multe ori turul salii. Intodeauna ma opream undeva la intrare, imediat in stanga, unde se afla el.
Cei care i-au dat viata la inceputul anilor ’90, CAPCOM, i-au spus StreetFighter II. Eu i-am spus “distractie” :)
Asa cum un drogat probabil ca mangaie doza inainte de-a si-o injecta, eu mangaiam butoanele si manetele jocului inainte sa strig: “Nea George, o fisa la Street Fighter!”.
Nea Geoerge se temea de curentul din sala si purta din octombrie pana prin aprilie o caciula ruseasca facuta din blana de iepure.
Desi nu-si lasa niciodata urechile in jos, aveam vesnic impresia ca respectiva caciula il impiedica sa auda. Asa ca strigam din nou, cu vocea mea aflata in plin proces de maturizare: “Nea Geooorge…!”.
Omul venea grabit, eu ii dadeam banii si el introducea fisa.
Din acel moment, nu ma mai interesa nimic.
BEL vs ALX
Am invatat sa joc alaturi de un foarte bun prieten din gimnaziu, Alexandru Stanciu. Jucam pe rand si incercam doua lucruri: sa facem un scor cat mai mare si sa descoperim diverse lovituri spectaculoase.
Cine obtinea punctaj mare, isi putea trece 3 litere in dreptul scorului. El era ALX, eu eram BEL.
Eram intr-o confruntare vesnica. Mi-aduc aminte ca in timpul liceeului, cand invatam dupa-amiaza, mergeam la sala cu doua ore inainte de cursuri si jucam sa bat recordul jocului. Apoi, seara, ma intorceam cu ALX ca sa vada scris sus, la punctaj maxim, 3 litere magice: BEL 
Bine, acelasi lucru il facea si el, adica la randul meu traiam umilinta amuzanta de-a-i vedea stampila de cel mai bun jucator al zilei respective. Sau, al perioadei de cand se luase ultima data curentul si se resetase clasamentul 
Ultima lupta
La un moment dat, sala s-a inchis si jocul a disparut.
Nu pot spune ca i-am simtit lipsa, dar de cate ori vedeam o sala de jocuri, intram si ma plimbam printre ele in dorinta de-a-l vedea pe-al meu.
Si intr-o zi, l-am gasit. Eram in timpul anului 2 de facultate, ma aflam la mare. Am intrat intr-o sala de acest gen pentru a face clasica plimbare printre aparate si, intr-un colt, fara sa-l bage cineva in seama, jocul meu
Am mers langa el, i-am atins butoanele si mi-a venit sa strig: “Nea Georgeee!…”
M-am abtinut, am chemat-o pe domnisoara cu fisele, mi-a dat una si am trecut la treaba.
As putea sa povestesc acum ca mi-am pastrat reflexele si ca imi aduceam aminte instant toate miscarile. Sau ca am jucat atat de mult cu o singura fisa incat a venit femeia aia de doua ori sa vada daca nu se intampla ceva necurat. Sau sa spun c-am terminat jocul cu Vega.
Nea… spun doar ca am trait in acea zi placerea ca BEL sa fie trecut din nou in dreptul celui mai mare scor. Nici nu ar fi fost greu, locul doi avea un punctaj atat de slab ca a trebuit sa ma uit de mai multe ori pentru a ma convinge de acest lucru.
In fine, a fost o bucurie tare speciala. Si ar fi fost chiar o bucurie completa daca as fi avut atunci numarul lui ALX. Sa-l sun si cand raspundea sa apropii telefonul de joc pentru a auzi unul dintre cele mai placute sunete auzite de urechile noastre in timpul adolescentei.
O camera mica pentru un joc mare
Glumind putin pentru prima data in acest text, pot spune ca i-am ramas fidel acestui joc. De-atunci, nici unul altul nu mi-a mai trezit interesul cu adevarat.
Am fost cu adevarat doar jucator de Street Fighter 2, un joc primitiv dupa standardele actuale. Dupa standardele mele – JOCUL
Prin urmare, daca unii isi doresc o casa mare pentru a se simti impliniti sau pentru a o vinde ulterior mai scump, eu imi doresc o casa mare pentru ca, intr-o camera, sa fac loc pentru un astfel de aparat.
Si pentru un sac de box. Dar asta-i alta pasiune si nu amestec lucruri.
PS: desi n-am recunoscut-o vreodata, o spun acum: ALX era mai bun decat BEL. Nu cu mult, dar era.
Aboneaza-te prin RSS sau prin E-mail si afli instant ce se scrie nou pe blog!
{ 2 comments… read them below or add one }
Frumos Stefan! Eu am 23 de ani, si fac si eu parte din una din generatiile care au avut norocul sa cunoasca jocul tau!
Ai trezit amintiri placute pt mine, si tin minte doar ca la noi trebuia sa asteptam destul de mult pt a ne veni randul! Stiu ca jocul era intr`un alt cartier decat cel in care eu si prietenii mei aveam “sediul”, si de aceea era greu sa fim primii.
La noi era o vanzatoare care nu ne suporta si o deranja foarte tare galagia facuta de noi!
P.S. Am incercat sa il joc si pe calculator. Dar nu are nici macar 10% din farmecul manetei si butoanelor care de foarte multe ori erau deteriorate!