Am fost sambata la munte, alaturi de cativa apropiati. Am ajuns la 8 si-un pic la Busteni si la 9 am inceput sa urcam spre Cabana Caraiman.
Dupa aproape 4 ore de traseu pe Jepii Mici, am ajuns la cabana. Unora s-ar putea sa li se para cam mult. Sunt de acord cu ei, a fost multisor si chiar solicitant.
De la Cabana Caraiman, am incercat sa mergem spre Cruce pe traseul de vara, dar prima zona dificila, in care zapada nu era topita, ne-a convins ca e mult mai bine sa ne intoarcem si sa o luam spre Babele.
De-acolo, am coborat pe Jepii Mari pana in Busteni, timp de aproape 3 ore.
Cu ce m-am ales: in primul rand, am descoperit ca trebuie sa fac efort fizic un pic mai intens si mai des.
Apoi, m-am convins de forta soarelui de munte, care mi-a prajit suficient de mult fata incat acum sa umblu cu ea semi-jupuita.
In fine, ma bucur c-am respirat un aer foarte, foarte curat si ca mi-am bucurat ochii asa cum doar la munte poti sa ti-i bucuri. In plus, foarte important, mi-am readus aminte ca distractiile faine nu presupun bani multi, cazari in cine stie ce conditii speciale, strambat din nas si altele alea… 
Postari asemanatoare:
- Ce cauta agentiile pe bloguri si pe site-uri?
- Pariu pe Sulina
- Despre Valentine’s Day
- Cum sa te trezesti dimineata devreme
- Despre necititul cartilor
Aboneaza-te acum prin RSS sau prin Email si vei afla instant tot ceea ce voi publica nou pe blog!
{ 8 comments… read them below or add one }
Un “de acord” categoric la partea cu distractiile faine care nu presupun bani multi. Este intotdeauna vorba de oamenii care formeaza grupul, de cum stiu ei sa se simta bine si sa-i faca si pe ceilalti sa se simta bine.
), de “fratii ninja” (stiu ca nu asta e denumirea exacta- am un lapsus ingrozitor in momentul asta si ma enerveaza teribil), de cel care avea o problema cu fanionul cu Rapid si multe altele… 
Toate, la un pret de 80 de mii (la vremea respectiva) pe noapte, daca imi aduc bine aminte. Asta da distractie!
))
Pe langa asta, cine nu-si aduce aminte de cantonamentele de la Caciulata, cu 3 antrenamente zilnice (dintre care unul insemna sa cari in spate pe cele vreo 50 de trepte, un om mult mai greu ca tine
Mai este ceva la munte: senzatia pe care o ai in momentul in care ajungi in varf- este unica: ai impresia ca, pentru cateva clipe, lumea este a ta (cel putin, asta simt eu). In fine, ma bucur ca ai reusit sa faci fata unui efort destul de intens- inca esti in forma. Sunt sigur ca sensei ar fi fost mandru de tine.
Fratii Bruce Lee? Fratii Explozie? Fratii Brothers?
Nu mai retin sigur, sper sa-mi aduc aminte si sa completez aici.
A fost un cantonament destul de tare atunci, ne-a cam lesinat. Mi-aduc aminte ca Badila a avut probleme cu splina, saracu’.
Si nu pot sa uit cand am facut baie, noaptea, in piscina de la hotelul ala… Cand a venit paznicul in fuga spre bazin si cand a vazut cati iesim din apa s-a intors la fel de rapid in directia din care venise sufland in fluierul ala strident
)
Totusi, 80 de mii pe noapte stiu ca erau bani pentru mine in vremurile alea
cel mai mult îmi place traseul de la 2.000 la Piatra Arsă. nu am idee de ce m-am ataşat de dealul de după telecabină.
Hahaha! Fratii explozie! spaima Caciulatei
Ce vremuri, Stefane… 
Probabil ca ar fi fost bani multi si pentru mine, 80 de mii pe noapte. Doar ca eu inca eram in liceu si nu stiam ce presupune viata de student, spre deosebire de tine.
@Vladi: cred c-ar fi bine sa precizam ca nu facem referire la noi doi cand vorbim de fratii Explozie (sau fratii Brothers). Nu de alta, dar cine citeste si ne vede ca rememoram astfel de lucruri s-ar putea gandi si la asta.
@ paul: acum doi ani, am fost avut o experienta speciala pe-acolo. Cu o cateva zile inaint sa trecu eu prin zona, un urs tocmai pescuise un american. Mi-a spus-o proprietarul pensiunii la care stateam abia dupa ce m-am intors de pe munte
Categoric, Stefan! Noi am avut o relatie sempai-discipol (hahah!), nu aveam treaba cu “fratii explozie” (a.k.a. Badila si cel-care-a-renuntat-la-karate-fiindca-avea-probleme-cu-vederea-de-la-prea-multe-picioare-in-cap)
In fine, sa stii ca mi-e dor de vremurile in care ramaneam ultimii in sala si ne intindeam la povesti pana isi pierdea orice urma de rabdare prietena mea de-atunci, care ma astepta dupa antrenament.
Da, sunt zile foarte frumoase, si mie mi-a facut mare placere ca le-am trait
eu m-am întîlnit cu ursul cîn eram mai mic. nu are sens să mint şi să spun ce curajos am fost: am încremenit şi am avut noroc. se pare că ursul era ocupat şi avea drumul lui. am fost ignorat
probabil era ora lui de «papa» că s-a oprit într-un tomberon pentru o masă (cred că a fost 
) copioasă