Beldie.ro » Media

De ce ziarele de sport au nevoie de talente

Stefan Beldie — Tue, 06 Dec 2011 21:53:33 +0000

In vara lui 1997, am cumparat primul numar din ProSport. Mi-aduc aminte cat de luminos si de special mi s-a parut de cand l-am vazut intr-un spot de promovare difuzat de ProTV.

“Dinamo ia tot!” a fost titlul acelei prime coperti, inspirat de transferurile lui Daniel Florea si a lui Daniel Rednic de la Otelul la Dinamo.

Ziarul arata altfel pentru ca a fost primul ziar full color din istoria presei noastre.

A trecut ceva timp pana am pierdut primul numar din colectie. M-am suparat pe vanzatorul chioscului de ziare, Dumnezeu sa-l ierte, pentru ca uitase sa mi-l opreasca.

Nu pot uita nici astazi cat de putin intelegea dezamagirea acelei pierderi pentru ca a incercat sa salveze situatia spunandu-mi: “A, dar i-am oprit Tribuna Invatamantului doamnei Beldie…”

Cati tineri doreau sa lucreze pentru ProSport

In plus, ProSport arata altfel si insemna altceva si pentru ca redactia care-l muncea era o adevarata concentrare de valori jurnalistice.

Ziarul se vindea prin el insusi, fara ajutorul concursurilor, a DVD-urilor sau a cartilor.

Acolo lucra cel mai bun grup de ziaristi care au facut un cotidian de sport dupa ’89. Sau cel putin asa credeam eu cu toata convingerea. Aveau un brand atat de puternic incat mii de tineri isi doreau la randul lor sa faca parte din acea echipa.

Iar ziarul le oferea sansa aceasta prin organizarea unor concursuri de acces in redactie.

La un astfel de concurs, organizat prin 2001, s-au prezentat peste 400 de tineri. Din ei, au ramasa in prima faza mai putin de 10. Apoi 5. Apoi 2… 1…

Astazi, in echipa care facea ProSport si acum face Gazeta, nu mai lucreaza nici unul dintre castigatorii acelui concurs.

Au ales sa lucreaze in multinationale, au terminat doctorate si fac munca de cercetare sau, in cazul lui Marius Geanta, detin business-uri de presa profitabile.

De ce nu putea Gazeta sa retina talentele

Ziarul, indiferent ca s-a numit ProSport sau Gazeta Sporturilor, stia sa selecteze talente. Nu reusea insa mereu sa le si retina.

Eu am venit la ProSport in 2002 sa fac practica, iar in 2003 am revenit ca sa raman si am ramas.

Am vazut cu ochii mei aceasta situatie de-a lungul celor aproape 5 ani in care am lucrat acolo.

Intr-o seara, la finalul partidei Steaua – Rapid (0-0) din sferturile de finala ale Cupei UEFA, chiar l-am intrebat pe Tolontan de ce ziarul pierde atat de multi ziaristi tineri, unii dintre ei cu potential demonstrat.

A reusit sa-mi dea un raspuns pe care astazi nu mi-l mai amintesc sa vi-l spun si voua. Probabil ca a fost ori tare lamuritor, ori eu sunt uituc.

Ultimele pierderi de gen care-mi vin in minte sunt Costin Negraru, Cristi Scutariu. Amandoi au fost in curtea Gazetei, iar acum fac treaba foarte buna pentru ProSport.

Apoi, doua exemple putin mai vechi ar fi Paul Muntenescu si Emanuel Rosu, ajunsi tot de la site-urile Gazetei la online-ul din grupul Pro.

Normal, au existat si situatii in care ziarul a avut inteligenta sau dorinta sa retina oameni valorosi.

De exemplu, pe Remus Raureanu. In prima faza l-au considerat demn de o sectie putin importanta a ziarului, dar apoi si-au dat seama ca era unul dintre cei mai valorosi tineri care au intrat pe usa redactiei.

Sau pe Maria Andries. Ea venit din start intr-o pozitie clara si onoranta, asa ca probabil fost un pic mai usor sa ramana pana astazi acolo.

Apropo de Maria, mi-aduc aminte ca primul ei text publicat in Gazeta continea si un termen de negasit in dictionar. Textul in sine era despre tenis, termenul era parca legar de mulajele anatomice… In fine, ce mi-a raspuns Tolontan tot nu-mi aduc aminte

Ce ar trebui facut foarte repede

Astazi, ziarele traiesc vremuri suficient de grele incat ar trebui sa fie extrem de atente cu resurse atat de importante precum sunt talentele.

S-a ajuns ca fosti contabili aflati acum in pozitii de HR sau actuali contabili aflati in pozitii de auditori sa evalueze profesional tineri care practica meseria asta. Si nu e nici destept, nici verde pentru breasla.

Mai mult, in piata se plimba de colo-colo aproape aceeiasi oameni. Unii au in spate cate 10 ani de mediocritate profesionala si totusi sunt interesanti pentru angajatori probabil la fel de valorosi profesional.

Din aceste motive, eu cred ca orice redactie, indiferent de profilul acesteia, ar trebui sa aiba fata de tinerele talente o strategie foarte limpede prin care sa le cultive si sa le promoveze.

Sa se stie ca exista o politica limpede de indentificare a tinerilor cu potential si o politica limpede de integrare a lor in redactie. Apoi, o politica de fidelizare a lor, indifernt daca e vorba de schema simpla statut – bani sau de metode mai subtile, dar oneste.

Exista in acest moment peste tot in presa o gramada de oameni care fac aceasta meserie fara placere, ca pe o corvoada. Si exista in continuare tineri talentati care ar da orice sa fie in locul celor “obositi”. E important doar sa-i gasesti si sa le oferi un mediu fain in care sa creasca.

Categoric nu e usor. Totusi e enorm de greu daca nu faci nimic in acest sens.

De ce am scris acest text

De cateva luni bune citesc in Gazeta textele semnate de un debutant in meserie – Gabriel Berceanu.

Nu-l cunosc in sensul clasic, nu am vorbit in viata mea cu el. Sau daca prin absurd am facut-o, am uitat.

Ceea ce mi se pare remarcabil la el, atat cat pot eu percepe din afara, este faptul ca detine doua calitati foarte rare in cazul ziaristilor fara mare experienta.

Are si o scriitura foarte buna, si o gandire vie, dar bine organizata in acelasi timp.

Il citesc placere si imi confirma de fiecare data ca exista in continuare oameni cu potential care asteapta sa fie descoperiti sau care cauta medii bune in care sa se dezvolte.

De aceea, sunt tare curios ce parcurs va avea in continuare: ce va reusi el sa ofere ziarului si ce va reusi ziarul sa-i ofere in momentele cheie. Bafta, Gabriel!

Cum sa-ti incepi cariera in presa sportiva

Stefan Beldie — Sat, 16 Oct 2010 10:27:20 +0000

Acum aproape 9 ani, eu am inceput-o telefonandu-i lui Catalin Tolontan de la un aparat public.

Era o cabina telefonica situata in fata unui camin studentesc de prin Tei. Venisem de la Sibiu chiar in acea zi si inghesuisem langa mine o geanta de voiaj pe care scria cu fonturi cool “Adibas”.

Ca multi provinciali, aveam impresia ca la Bucuresti se fura non-stop, asa ca desi lasasem geanta jos, o tineam totusi strans intre picioare.

Numarul il luasem din caseta redactionala publicata in ProSport (pe atunci, echipa condusa de Ovidiu Ioanitoaia si Catalin Tolontan se afla inca la ProSport-ul lui Adrian Sarbu). Am sunat si mi s-a raspuns.

I-am spus lui Catalin doua lucruri extrem de simple: ca sunt student la jurnalistica in Sibiu si ca vreau sa-mi fac practica la ProSport. Mi-a spus alte doua lucruri la fel de simple: “bine” si “poti veni la redactie miercuri, dupa 12:00″.

Nimic in plus, nimic in minus.

Ce-ti trebuie neaparat pentru a reusi

In ciuda crizei financiare care sugruma intreaga presa romaneasca, exista in continuare un interes deosebit pentru angajarea de tineri cu potential.

Cum se defineste acest potential? Pai, dincolo de orice nuanta subiectiva, macar un lucru este extrem de clar: trebuie sa fii pasionat de acest domeniu.

Aceasta pasiune iti va da foarte multa energie. Te va ajuta sa ai rabdare cand trebuie sa ai rabdare si sa n-ai rabdare cand nu trebuie sa ai rabdare.

Unii cred ca sunt pasionati de sport, de ideea de presa sportiva, dar de fapt sunt incantati de ideea de-a fi prezenti pe stadion aproape de cine stie ce vedeta sau de-a discuta cu cine stie ce personaj faimos.

Aceste ganduri pot fi motivante in prima faza, dar nu ofera suficienta energie pentru a-ti alimenta intregul parcurs.

Munca unui ziarist are o gramada de momente lispite de orice glorie, iar cea a unui ziarist debutant… Mai bine va dau un exemplu: primul text scris de mine in ProSportul lui Ovidiu Ioanitoaia era o stire despre amanarea unui meci de pregatire al celor de la Parangul Lonea.

Mai mult, trebuie sa recunosc faptul ca desi eu aflasem informatia, forma scrisa a stirii mi-a fost dicatata de Horatiu Sima. Asta este realitatea: Parangul Lonea, nu Steaua sau Dinamo.

Am vorbit despre pasiune pentru ca pare sa fie numitorul comun in cazul celor mai buni ziaristi sportivi alaturi de care am avut ocazia sa lucrez. De asemenea, fara pasiune poti deveni cel mult un ziarist bine platit, dar chinuit profesional. Si, crede-ma, putine lucruri sunt mai triste decat un om care face zilnic un lucru care nu-i place, nu-l starneste, nu-l incanta cu nimic.

Ce-ai de facut in continuare

Dincolo de trecerea ziarelor de sport la formate reduse si dincolo de orientarea in mai mare masura spre soft news, anumite lucruri chiar nu s-au schimbat fata de momentul in care eu am debutat.

De exemplu, Catalin Tolontan continua sa raspunda la telefonul trecut in caseta redactionala si la aparoape fiecare email care-i este trimis. La fel si sefii de departament de prin celelalte redactii sportive, indiferent ca e vorba de ziare sau televiziuni de profil.

Prin urmare, n-ai altceva de facut decat sa deschizi calculatorul si sa-i trimiti un mail unui sef de departament de la ProSport sau Gazeta. Numele lor sunt scrise in caseta redactionala, dar ma astept sa stii deja cam cine ce face la fiecare dintre cele doua ziare. Un tip pasionat de acest domeniu are macar jumatate de habar in aceasta privinta

Scrii in mail ca vrei sa faci practica sau ca vrei sa lucrezi o perioada fara pretentii financiare. Daca ai potential, in cel mult doua saptamani acest lucru va deveni evident si pentru cei care te supravegheaza. In acel moment, ti se va oferi o plata pentru serviciile tale. Nu va fi o suma mare, dar va fi un inceput excelent pentru tine.

Uneori, se poate intampla ca mail-ul tau sa nu ajunga la cine trebuie sau sa ajunga in spam sau… Important este sa verifici intotdeauana daca mesajul tau a ajuns la destinatar. Mai trimiti un mail in care ceri sa ti se confirme acest lucru. Pana nu ti se raspunde, nu renunta.

Eventual, schimbi destinatarul mail-ului, dar nu renunta.

Abia atunci cand ti se spune limpede ca nu au nevoie de oameni momentan, poti sa incerci in alta parte. Oricum, e foarte putin probabil sa se intample asa ceva.

Un bonus tare special

In fiecare an, organizatorii galei “Premiile Ioan Chirila” ofera unui tanar talentat oportunitatea de-a-si incepe cariera in presa sportiva.

“Talentul Anului” se adreseaza studentilor la jurnalism din anii II si III, iar in aceasta editie ai sansa sa beneficiezi de un internship in redactia HotNews si sa participi in calitate de corpespondent al site-ului de stiri la meciul CFR Cluj – AS Roma.

Nu stiu cum suna pentru tine, dar intre stirea despre Parangul Lonea pe care am scris-o eu la debutul in presa sportiva si cronica unui meci de Liga Campionilor este o diferenta uriasa

Prin urmare, intra pe site-ul concursului, vezi care sunt conditiile de participare si incearca sa profiti de aceasta sansa. Bafta!

PS: daca ai vreodata o nelamurire legata de o posibila cariera in presa sportiva sau pur si simplu ai nevoie de un sfat din partea mea, nu ezita sa-mi scrii. Iti voi trimite sigur un raspuns inapoi.

Ce erori ar putea face Dolce Sport

Stefan Beldie — Wed, 15 Sep 2010 13:11:14 +0000

Zilele trecute am vazut un clip de promovare al celor de la Dolce Sport prin care se mediatiza faptul ca noul canal va beneficia de serviciile unora dintre cei mai buni comentatori sportivi din presa romaneasca.

Mai mult, pe langa Gradinescu, Cosmescu, Baleanu, la Dolce Sport au mai ajuns si o buna parte dintre ziaristii care au lucrat pana de curand pentru Telesport (inclusiv Costin Stucan, Claudiu Giurgea, Dorinel Artene, Vlad Enachescu).

Nu-i cunosc profesional pe toti cei care sunt acum la Dolce, dar sunt convins ca o buna parte dintre ei sunt ziaristi valorosi – de exemplu, pot spune despre Stucan ca este unul dintre cei mai completi jurnalisti alaturi de care am avut ocazia sa lucrez.

Totusi, dincolo de evidente, de fiecare data cand aud ca se lanseaza un proiect de gen si vad o insirurire impresionanta de nume grele, gandul mi se duce si la costurile implicate de asemenea miscari.

Ce risti finaciar cand “cumperi” ziaristi

S-ar putea ca acest reflex de gandire sa-mi fie indus de actuala criza economica, s-ar putea sa-mi fie indus de situatiile in care diverse redactii au investit masiv in vedete, dar au dat salarii mizere unor oameni importanti la nivel de efort si rezultate, dar minori din perspectiva mediatizarii.

Limpede este insa ca atunci cand “cumperi” totul, nu faci altceva decat sa-ti impui costuri mari inca de la debutul unui proiect care nu a produs momentan nimic.

Si care, oricat de bine ar fi administrat editorial si din perspective de marketing, va avea nevoie de o perioada zdravana de timp pana sa confirme si sa produca bani.

Apoi, daca muti un grup de ziaristi cu statut de vedeta dintr-un loc in altul, risti sa-l dai peste cap inclusiv pe bietul Pareto – adica sa oferi aproape 90% din fondul de salarii pentru 10% din oamenii redactiei si sa te “bucuri” de efectele unui astfel de dezechilibru.

De ce e important sa-ti cresti propriii oameni

In mod singur, pe langa punerea acestui tip de proiect in rama realitatilor actuale din presa romaneasca, mai exista un lucru care mi se pare extrem de important.

Unele redactii fac eroarea de-a nu investi in cresterea de oameni. Nu sunt formatoare de jurnalisti si nu beneficiaza de avantajele aplicarii unei strategii de acest tip.

Atunci cand iti cresti o buna parte din oameni, stii ca ai ziaristi formati conform unei culturi interne. Stii exact ce asteptari sa ai de la oamenii tai, stii exact ce sa le ceri, stii exact ce performante pot obtine si inclusiv ce plata merita.

Mai mult, in felul acesta, nu esti nevoit sa aduci orice din afara redactiei. Ai deja un standard intern la care sa te raporterzi.

Normal, pentru a creste oameni ai nevoie de o echipa initiala de ziaristi valorosi si cu experienta pe care sa-i angajezi inclusiv pentru a-i instrui pe cei mai tineri in breasla.

Astfel, nici nu mai esti nevoit sa faci un efort financiar urias pentru aducerea unui numar mare de ziaristi consacrati, poti exploata oamenii bine platiti din mai multe perspective profesionale si iti asiguri viitorul redactiei.

Iar cand spun “viitorul redactiei”, ma gandesc la faptul ca Dolce Sport nu este business-ul unui fond de investitii care loveste si vinde, ci a unei companii care are planuri pe termen lung in aceasta zona.

De ce Dolce Sport nu pare sa aiba o astfel de strategie

Trebuie sa ne gandim ca presa n-afost vreodata business-core pentru Romtelecom.

Astfel, oamenii din interiroul companiei care au initiat acest proiect au dezvantajul lipsei de experienta in ceea ce priveste importanta construirii unei redactii, a dezvoltarii unei strategii pentru un astfel de business.

Unii imi vor spune ca de asta l-au angajat pe Vlad Enachescu, iar eu le voi raspunde ca nu e suficient sa-ti angajezi un manager, e important sa stii si ce sa-i ceri.

Nu spun prin asta ca Enachescu n-ar fi interesat sa-si faca treaba cat mai bine, ci spun foarte simplu ca e important sa-i intelegi activitatea acestuia, sa pricepi ce face si ce ar trebui sa faca.

De exemplu, oricat de exagerat sau de ciudat ar putea sa sune, inclusiv strategia editoriala ar trebui trasata ca linie generala de cei care administreaza proiectul, iar echipa lui Vlad Enachescu ar trebui sa se angajeze (sau nu) sa o respecte si sa-i dea forma.

De ce este Vlad Enachescu un om cheie in Dolce Sport

Am vazut ca Dolce Sport intentioneaza sa mearga macar partial pe modelul adoptat si de Digi Sport. Adica pe langa incercarea de-a lua viitorul contract de transmitere a meciurilor din Liga 1, sa achizitioneze cat mai multe drepturi TV atractive.

Asta ar trebui contribuie decisiv la scopul Romtelecom de-a atrage noi clienti pentru platforma sa DTH.

Prin urmare, Vlad Enachescu nu va fi om cheie la Dolce doar pentru ca a ales componenta echipei editoriale, ci si pentru ca, foarte probabil, va fi implicat si in aceste procese de achizitie a drepturilor TV.

PS: cand Vlad Enachescu era seful departamentului Transmisiuni din TVR, concurentii de la Antena 1 si ProTV acuzau constant televiziunea de stat ca ofera sume exagerat de mari pentru achizitionarea de transmisiuni sportive.

Jumatate de coloana cu bun simt

Stefan Beldie — Mon, 09 Aug 2010 15:03:41 +0000

De cand a inceput criza, am avut ocazia sa vad o gramada de situatii in care diversi ziaristi s-au despartit de redactiile pentru care au lucrat. Unii pentru ca au fost dati afara, altii pentru ca au dat curs unor oferte mai bune.

In unele situatii, a fost vorba de ziaristi care si-au legat niste ani buni din viata de locurile de munca si m-a mirat felul in care s-a considerat ca e firesc sa li se multumeasca pentru aceasta.

De exemplu, cunosc o situatie in care managerii unei publicatii au hotarat sa stearga instant blogul unui ziarist care decisese sa plece in alta parte, astfel incat sa nu mai existe vreo urma a trecerii acestuia pe la ziarul respectiv.

Sau situatii penibile in care plecarea a echivalat cu tradarea in ochii unora cu creierul redus si mereu odihnit.

Din cauza unor intamplari precum cele de mai sus, am fost impresionat de normalitatea si firescul unui gest simplu – Ziarul Financiar a folosit jumatate de coloana din spatiul paginii 2 de azi pentru a-i multumi public unuia dintre cei mai discreti si valorosi jurnalisti ai sai, Raluca Badea.

Raluca a lucrat 12 ani in redactia ziarului, face parte din prima echipa editoriala a publicatiei si se desparte de ZF pentru a conduce divizia “Reviste” din cadrul Adevarul Holding (sursa)

Cata salvare merita ziarele romanesti

Stefan Beldie — Thu, 05 Aug 2010 11:28:52 +0000

Acum aproape un an, Sarkozy a initiat un proiect prin care tinerilor francezi cu varstele cuprinse intre 18 si 24 de ani li se ofera in fiecare saptamana cate un ziar gratuit. Sunt vreo 60 de publicatii inscrise pe acea lista, de la Le Monde la Le Figaro, astfel ca oricine are de unde alege.

Nu se poate vorbi de favorizarea publicatiilor apropiate ideilor promovate de actuala putere, nu se poate vorbi de favorizarea publicatiilor orientate in general spre anumite filozofii sociale sau politice.

Ideea in sine ar fi ca tinerii sa descopere sau chiar sa redescopere gustul pentru citirea unor informatii relevante pentru comunitatea din care fac parte, sa stie ce se intampla in jurul lor, ce se intampla cu ei, cine le influenteaza destinele din perspective politice, sociale, economice etc.

In plus, este si un evident sprijin pentru presa tiparita, aflata intr-un declin serios inclusiv in Franta.

Nu avem oameni care sa gandeasca asa ceva

Ma intreb daca in Romania ar putea exista o astfel de miscare si imi dau seama ca s-ar naste automat atat de multe probleme incat s-ar ajunge mult mai usor la ura publica fata de idee decat la aprobare si apreciere.

In primul rand, asa ceva n-ar fi posibil pentru ca politic vorbind nu prea exista oameni suficient de ampli in gandire incat sa initieze asa ceva.

Presedintele promoveaza atat de frecvent ideea presei aservite intereselor politice sau economice, incat probabil ca i-ar fi imposibil sa gaseasca loc in mintea sa si pentru altceva legat de ziare si de ziaristi. In plus, de cand e presedinte, discursul sau n-a fost populat nici macar o data de laude pentru presa romaneasca.

Apoi, in Romania exista inca proaspat in memorie “ajutorul” conditionat acordat ziarelor prin interemdiul publicitatii de stat. Astfel, daca e mai profitabil sa acorzi sprijin presei pentru a o controla, de ce sa-i acorzi sprijin pentru a o face puternica? Unde-i interesul aici pentru cei aflati la putere?

Nu prea avem ziare care sa merite salvarea

Cineva spunea ca prefera un cititor de Libertatea sau de CanCan in locul unuia care nu citeste nici un ziar.

Ideea in sine e corecta, adica pentru societate e preferabil un om care totusi citeste ceva decat unul profund neinteresat de orice misca in jurul sau.

Totusi, cum ar arata lista ziarelor pe care tinerii romani ar urma sa le primeasca gratuit in cazul in care un astfel de proiect ar prinde cumva viata in Romania? Am avea ziare pentru o astfel de lista? S-ar forma o lista care sa respecte scopul proiectului – adica sprijin si pentru presa scrisa, dar si pentru informarea tinerilor?

Ar alege romanii in primul rand publicatii precum Ziarul Financiar sau vor merge spre ceea ce se consuma in mod traditional – Libertatea?

Ar fi o lista alcatuita obiectiv sau vor fi favorizate ziarele apropiate partidelor care conduc tara?

Sunt o gramada de intrebari care si-ar gasi raspunsuri care mai de care mai triste. In fapt, am ajuns sa avem o presa scrisa despre care foarte multi ar spune ca ori nu merita salvata, ori ca e prea slabita pentru a mai avea forta sa-si convinga publicul de importanta sa.

Indiferent daca merita sau nu sprijin, partea cea mai trista este ca noi chiar traim vremuri in care ziarele ar trebui sa fie din nou importante. Foarte importante.

PS: acum cateva zile, Sorin Paslaru isi incheia editorialul din ZF cu urmatoarele cuvinte: “La 1820, Dinicu Golescu, unul din primii boierii luminaţi ai secolului XIX care a vrut să înţeleagă ce ne desparte de civilizaţia europeană şi a călătorit în Occident, constata obiceiul elveţienilor de a citi gazete şi în ultimul cătun. Dezvoltarea nu vine fără politici, fără industrie, fără educaţie, fără informare. Şi nici fără ziare”.

De ce blogurile ziarelor de sport nu prea sunt bloguri

Stefan Beldie — Sun, 01 Aug 2010 14:28:40 +0000

In august, se fac vreo 4 ani de cand Gazeta a lansat bloguri pentru cei mai cunoscuti ziaristi ai sai.

Desi a trecut atat timp de atunci, foarte putini dintre acestia pot spune ca stiu cu adevarat ce e ala blog si tot cam atati trateaza respectivul site sau extensie de site ca pe un blog. In mare, aceeasi situatie este si la ProSport.

Catalin Tolontan (blog) pare sa inteleaga cel mai mult rostul unui blog, iar Mihai Mironica (blog) se remarca prin efortul special si esential de-a dialoga cu oamenii care-i comenteaza textele.

In rest, ici-colo cate o zvacnire, dar nu ceva cu adevarat notabil.

In fine, de ce nu sunt blogurile ziarelor de sport cu adevarat bloguri?

1. Cei care publica acolo nu-si cunosc blogul

Adica multi dintre ei nu stiu sa publice pe blog, n-au nici cea mai mica idee legata de ce-ar trebui sa faca pentru asta. Nu-si cunosc nici macar username-ul si parola necesare pentru logare.

Paseaza textul unuia dintre angajatii de la site-uri si acesta il urca pe blog.

De asemenea, majoritatea dintre ei n-au vreo idee despre lucruri care pentru un blogger sunt foarte limpezi: taguri, categorii, titrare relevanta inclusiv pentru SEO etc.

2. Textele nu sunt formatate pentru mediul online

Asta inseamna ca omul care incarca textele nu prea are chef sa aranjeze textul respectiv pentru o citire usoara.

Si asta nu se intampla mereu pentru ca nu ar sti importanta unei astfel de formatari, ci pentru ca oricum n-ar avea cine sa-i atraga atentia asupra acestui fapt.

In plus, autorul blogului nu prea are habar de necesitatea unor intertitluri sau alte chestiuni de gen. Nu-l deranjeaza cearsafurile acelea imense de text neintrerupt. Nici nu-i trece vreodata prin minte ca ala care-l citeste folosind display-ul unui monitor isi chinuie ochii cu o munca silnica.

3. Nu exista comunicare cu oamenii care posteaza comentarii

Acest lucru se intampla dintr-o gramada de cauze, dar cea mai importanta este nepasarea celui care detine editorial blogul.

El ori este prea ocupat sa raspunda comentariilor, ori cei care au comentat sunt prea prosti pentru a merita raspuns, ori sunt prea multe injuraturi ca sa merite efortul, ori… Prin urmare, voi puteti injura, eu nu vad raspund.

4. Blogul este vazut ca o obligatie

Adica nu are nimeni chef de el, e in plus, e cerut de sefi.

In aceste conditii, a baga blogul in seama echivaleaza intr-un fel cu a fi entuziasmat de-o zi de sambata petrecuta la munca.

Intim, probabil ca unii spera ca moda asta sa treaca. La fel de intim, unii simt ca treaba asta cu blogul de fapt nu prea ii priveste. Pur si simplu, ziarul incearca sa profite de imaginea lor.

5. Nu se publica pe blog decat textele din ziar

Blogul are calitatea de-a putea gazdui si altceva decat textele clasice publicabile in ziar. Poate oferi mesaje scurte si relevante despre o gramada de lucruri, poate fi instrument de branding pentru ziarist si pentru ziar, poate fi unealta de comunicare cu publicurile tale.

Hai ca asta suna a gluma, nu?

Care este efectul acestei atitudini

In aceste conditii, cele doua ziare pierd. In special, pierd bani.

Blogurile acelea pustii atrag in continuare comentarii, dar nu formeaza in jurul lor nici comunitati, nici macar publicuri omogene interesante pentru clientii publicitari.

Unii vor spune ca in ciuda acestei nepasari sunt postate o gramada de comentarii.

Sunt de acord, exista comentarii, dar foarte multe dintre ele au nervozitatea celor care stiu ca vorbesc singuri.

Se injura mult, se contesta superficial. Lipseste dialogul aproape in totalitate. Din cand in cand, se infiripa cate ceva intre cei care au aceeasi opinie sau intre cei care simt nevoia sa se injure in calitatea lor de oameni cu pareri opuse sau de simpatizanti ai unor echipe diferite.

Astfel, realitatea momentului este ca, in mare, blogurile ziarelor de sport n-au nicio calitate importanta. De fapt, asa cum spuneam, nu prea sun bloguri.

Ce le lipseste ziarelor de sport

Stefan Beldie — Thu, 29 Jul 2010 15:32:08 +0000

Acum vreo saptamana am citit o editie a ziarului ProSport din 2001. ProSport-ul patronat de Adrian Sarbu si condus editorial de Ovidiu Ioanitoaia si Catalin Tolontan (blog).

Unii ar putea sa adauge si alte detalii legate de ceea ce inseamna la ora aceea ProSport – de exemplu, foarte probabil cel mai bun ziar de sport din Europa Centrala si de Est sau cel mai modern ziar romanesc din perspectiva graficii, a tehnologiilor implicate in producerea sa si chiar din cea editoriala.

Steaua e “numa una” si mereu prima

Pentru ca tot e la moda ca orice discutie sa inceapa cu Steaua, refuz sa am prea multa imaginatie si anunt aproape reflex ca la vremea respectiva Piturca era antrenor.

Mai mult, tocmai se remarcase prin doua miscari interesante: verifica prin sondaj daca alde Neaga sunt acasa dupa miezul noptii si declarase pentru Hustler ca nu prea suporta homosexualii. (ProSport preluase declaratiile).

Deci Steaua era si atunci scoasa in fata, iar “can-can”-ul nu lipsea. Mai mult, din motive de spatiu, materialele aveau dezvoltari generoase, pe jumatati de pagina care acum ar insemna ca intindere cam doua pagini de Gazeta mica si moderna

Dincolo de acestea, majoritare erau asa-zisele subiecte serioase, exista spatiu amplu pentru “extra-fotbal”, existau titluri explicative, nu doar titrari din categoria “Nebunie!”, “Soc!”, “Este!” etc.

Se poate spune ca erau alte vremuri, alte abordari jurnalistice, alti cititori de ziare si chiar alti ziaristi de presa scrisa.

Ca dupa inundatii

Intr-un fel, presa sportiva scrisa de astazi arata precum un sat moldovenesc proaspat iesit din inundatii.

Adica o parte dintre “locuitorii” redactiilor au disparut in timpul potopului (concedieri provocate de criza economica), iar altii s-au mutat inca de acum cativa ani in zone un pic mai bogate si chiar un pic mai sigure. (televiziuni sau in alte bresle)

Totusi, in ciuda problemelor (presa scrisa are pierderi de 50 milioane Euro in 2009), viata isi urmeaza cursul firesc: ziarele de sport apar in continuare si se “nasc” noi ziaristi.

Ceea ce iese in evidenta in cazul multora dintre cei care vin noi in breasla pare sa fie lipsa de pasiune pentru meseria pe care incep sa o faca. Unii, chiar n-au nicio treaba, nicio emotie. Sunt acolo aproape intamplator.

Poate e si firesc sa se intample asta daca te gandesti ca acum niste ani la ProSport se luau in probe cam 4 oameni din cei vreo 400 care veneau la interviu Si din aia 4, daca ajungeau 2 ziaristi.

Astfel, in opinia mea, celor doua ziare de sport le lipsesc astazi inclusiv oamenii care sa aiba in acelasi timp si valoare, si prospetime. Ori pentru ca acestia nu exista, ori pentru ca nu are cine sa-i instruiasca si sa-i promoveze.

Cutarescu are amanunte… :)

Stefan Beldie — Fri, 23 Jul 2010 11:34:32 +0000

Aud aceste cuvinte in fiecare zi la Realitatea TV. Prezentatorul citeste stirea si la un moment dat paseaza legatura catre omul de pe teren care “are mai multe amanunte”.

De cele mai multe ori, omul de pe teren nu are acele amanunte si nu face altceva decat sa repete informatiile deja oferite de prezentator. In unele cazuri, extrem de fericite, omul de pe teren adauga de la el ceva de genul “vom afla mai multe amanunte peste 3 zile, cand nu stiu ce se intampla”.

Amuzant este ca editorii si producatorii care se ocupa de jurnal stiu ce o sa spuna omul de pe teren. Adica stiu ca nu are amanunte Totusi, pentru ca asa se construieste programul respectiv, schema trebuie respectata.

Apropo de jurnale, doar eu am impresia ca Realitatea a scazut mult in ultimul timp la nivel de logica, discernamt jurnalistic si capacitate de-a anticipa evenimente?

Ce pot invata Realitatea TV si Antena 3 de la TMC

Stefan Beldie — Sat, 17 Jul 2010 09:01:01 +0000

Zilele trecute am vazut o emisiune la The Money Channel (TMC) despre problemele pe care economia romaneasca le are in privinta fiscalitatii.

Doi moderatori, cativa specialisti in consultanta fiscala, cativa avocati ai unor firme de avocatura de business si secretarul general al ANAF au vorbit despre problemele concrete pe care companiile le au vizavi de modul in care statul si privatii trateaza problemele fiscale.

Aparent, lucruri obisnuite. Totusi…

De cand a inceput aceasta criza, am vazut o gramada de emisuni la Realitatea TV si Antena 3 in care s-au dezbatut exact aceeasi tema, dar de data asta am avut si o revelatie: cat de diferita poate fi discutia atunci cand studioul nu este plin de politicieni, ci plin de oameni care au de-a face concret cu fenomenul fiscal.

n-au existat timpi morti in emisiune. Si nu ma refer la faptul ca s-a vorbit continuu, ci la faptul ca fiecare discutie era bine stransa in jurul unui subiect limpede.
n-am auzit acuze plangacioase. E foarte important ca o discutie atat de importanta sa nu fie sufocata de clasicele “pe vremea voastra s-a decis introducerea impozitului minim” sau “cand aveam noi sefia ANAF, colectarea a atins maximul istoric”.
au existat cateva propuneri logice legate de felul in care se poate combate evaziunea fiscala – de exemplu, una dintre invitate a vorbit despre oferirea unui castig comerciantilor care incurajeaza platile cu ajutorul cardului pentru ca aceastea sunt plati inregistrate fiscal in mod sigur.

Din toate aceste motive, poate ca si Realitatea TV si Antena 3 ar trebui sa incerce macar de proba inversarea raportului politicieni – reprezentanti ai mediului de afaceri in emisiunile lor.

Sa sfideze realitatea cu politicul care domina mediul de business si sa le ofere mai des ocazia politicienilor sa vorbeasca despre lucruri concrete.

Ce vina au agentiile in caderea presei

Stefan Beldie — Sun, 27 Jun 2010 11:33:19 +0000

Intai am citit textul lui Dan Tapalaga despre ziaristul – promo. Apoi, am aflat cat de bine este privita publicitatea de catre romani.

Aparent, nu este o foarte mare legatura intre cele doua, dar totusi…

Cand vorbesti de industria media, te duci cu gandul dincolo de presa, inclusiv spre agentiile de publicitate, spre clientii publicitari etc. Si cand te gandesti la toate acestea, automat iti vine in minte faptul ca intr-un fel sau altul jucatorii din aceasta industrie depind unii de altii.

Astfel, intr-un moment in care presa traverseaza o perioada crunta din punct de vedere economic si din perspectiva imaginii, poate ca ceilalti membri ai industriei ar trebui sa o ajute.

Cat de orbi sunt oamenii din agentii

Sa zicem ca tu esti agentia X si gestionezi bugetul media al clientului Y.

Strategia clientului tau este sa se promoveze inclusiv in presa economica, asa ca trimiti ceva publicitate si spre o publicatie pe care o s-o numec deloc intamplator “Luna Financiara”.

Ei, intr-o zi, “Luna Financiara” demareaza o ancheta prin care investigheaza nereguli din activitatea companiei de stat Z: contracte incredintate prin negociere directa, informatii despre achizitii aberante, salarii uriase autoacordate, externalizarea unor activitati catre firme ale sefilor etc.

Vreo 5 numere consecutive, “Luna Financiara” scrie despre aceste lucruri si anunta pentru urmatoarea aparitie o noua dezvaluire importanta. Totusi, in cel de-al saselea numar, in loc de ancheta vezi un advertorial cu titlul “Directorul companiei Z ajuta copiii cu sindromul Down”.

Ulterior, cateva luni mai tarziu acelasi lucru se intampla din nou. Doar ca in locul unei companii de stat este vorba despre niste oameni de afaceri care preluasera o retea de distributie a presei. O fi fost vorba chiar de familia Awdi si Rodipet, nu mi-aduc aminte.

Oricum, respectivii au fost tocati vreo aparitii la rand. Apoi, la un moment dat, intr-unul dintre numerele revistei n-a mai aparut ceea ce se anuntase ca va aparea, ci un material legat de investitiile spectaculoase ale “anchetatilor”.

Povestea despre care va vorbesc s-a intamplat acum aproape 4 ani. Intre timp, publicatia pe care am numit-o aproape metaforic “Luna Financiara” a devenit un nume greu in presa economica saptamanala

De ce se intampla asta

Teoretic, oamenii din agentia care orienta bugete publicitare spre “Luna Financiara” ar fi trebuit sa vada aceste lucruri. Ar fi trebuit sa-i spuna clientului ca reclama lor apare intr-o revista care, dupa toate probabilitatile, se ocupa cu santajul.

Evident, acest lucru nu s-a intamplat, iar motivele acestei lipse de reactii pot fi multe. De la slaba pregatire a oamenilor din respectiva agentie pana la lipsa totala de interes fata de mediul in care clientul lor isi promoveaza imaginea.

De altfel, am mai povestit la un moment dat ce conteaza pentru unele agentii cand vine vorba de alegerea acestui mediu.

De ce este grava aceasta atitudine

Aceasta atitudine este grava macar din doua perspective.

In primul rand, agentiile si-au privat clientii de o promovare sanatoasa atunci cand au orientat bugete media spre astfel de publicatii.

Apoi, oferind bugete unor astfel de reviste si ziare, agentiile le-au validat in ochii advertiserilor si a celorlalte agentii.

Astfel, traiul unora precum “Luna Financiara” a fost vesel si indestulat, in timp ce concurentii onesti au privit nepunticiosi cum impart cu niste impostori ceea ce li s-ar fi cuvenit de drept intr-o piata normala.