Acum vreo saptamana am citit o editie a ziarului ProSport din 2001. ProSport-ul patronat de Adrian Sarbu si condus editorial de Ovidiu Ioanitoaia si Catalin Tolontan (blog).

Unii ar putea sa adauge si alte detalii legate de ceea ce inseamna la ora aceea ProSport – de exemplu, foarte probabil cel mai bun ziar de sport din Europa Centrala si de Est sau cel mai modern ziar romanesc din perspectiva graficii, a tehnologiilor implicate in producerea sa si chiar din cea editoriala.

Steaua e “numa una” si mereu prima

Pentru ca tot e la moda ca orice discutie sa inceapa cu Steaua, refuz sa am prea multa imaginatie si anunt aproape reflex ca la vremea respectiva Piturca era antrenor.

Mai mult, tocmai se remarcase prin doua miscari interesante: verifica prin sondaj daca alde Neaga sunt acasa dupa miezul noptii si declarase pentru Hustler ca nu prea suporta homosexualii. (ProSport preluase declaratiile).

Deci   Steaua era si atunci scoasa in fata, iar “can-can”-ul nu lipsea. Mai mult, din motive de spatiu, materialele aveau dezvoltari generoase, pe jumatati de pagina care acum ar insemna ca intindere cam doua pagini de Gazeta mica si moderna

Dincolo de acestea, majoritare erau  asa-zisele subiecte serioase, exista spatiu amplu pentru “extra-fotbal”, existau titluri explicative, nu doar titrari din categoria “Nebunie!”, “Soc!”, “Este!” etc.

Se poate spune ca erau alte vremuri, alte abordari jurnalistice, alti cititori de ziare si chiar alti ziaristi de presa scrisa.

Ca dupa inundatii

Intr-un fel, presa sportiva scrisa de astazi arata precum un sat moldovenesc proaspat iesit din inundatii.

Adica o parte dintre “locuitorii” redactiilor au disparut in timpul potopului (concedieri provocate de criza economica), iar altii s-au mutat inca de acum cativa ani in  zone un pic mai bogate si chiar un pic mai sigure. (televiziuni sau in alte bresle)

Totusi, in ciuda problemelor (presa scrisa are pierderi de 50 milioane Euro in 2009), viata isi urmeaza cursul firesc: ziarele de sport apar in continuare si se “nasc” noi ziaristi.

Ceea ce iese in evidenta in cazul multora dintre cei care vin noi in breasla pare sa fie lipsa de pasiune pentru meseria pe care incep sa o faca. Unii, chiar n-au nicio treaba, nicio emotie. Sunt acolo aproape intamplator.

Poate e si firesc sa se intample asta daca te gandesti ca acum niste ani la ProSport se luau in probe cam 4 oameni din cei vreo 400 care veneau la interviu Si din aia 4, daca ajungeau 2 ziaristi.

Astfel, in opinia mea, celor doua ziare de sport  le lipsesc astazi inclusiv oamenii  care sa aiba in acelasi timp si valoare, si prospetime.  Ori pentru ca acestia nu exista, ori pentru ca nu are cine sa-i instruiasca si sa-i promoveze.

Aud aceste cuvinte in fiecare zi la Realitatea TV. Prezentatorul citeste stirea si la un moment dat paseaza legatura catre omul de pe teren care “are mai multe amanunte”.

De cele mai multe ori, omul de pe teren nu are acele amanunte si nu face altceva decat sa repete informatiile deja oferite de prezentator. In unele cazuri, extrem de fericite, omul de pe teren adauga de la el ceva de genul “vom afla mai multe amanunte peste 3 zile, cand nu stiu ce se intampla”.

Amuzant este ca editorii si producatorii care se ocupa de jurnal stiu ce o sa spuna omul de pe teren. Adica stiu ca nu are amanunte Totusi, pentru ca asa se construieste programul respectiv, schema trebuie respectata.

Apropo de jurnale, doar eu am impresia ca Realitatea a scazut mult in ultimul timp la nivel de logica, discernamt jurnalistic si capacitate de-a anticipa evenimente?

Zilele trecute am vazut o emisiune la The Money Channel (TMC) despre problemele pe care economia romaneasca le are in privinta fiscalitatii.

Doi moderatori, cativa specialisti in consultanta fiscala, cativa avocati ai unor firme de avocatura de business si secretarul general al ANAF au vorbit despre problemele concrete pe care companiile le au vizavi de modul  in care statul si privatii trateaza problemele fiscale.

Aparent, lucruri obisnuite. Totusi…

De cand a inceput aceasta criza, am vazut o gramada de emisuni la Realitatea TV si Antena 3 in care s-au dezbatut exact aceeasi tema, dar de data asta am avut si o revelatie: cat de diferita poate fi discutia atunci cand studioul nu este plin de politicieni, ci plin de oameni care au de-a face concret cu fenomenul fiscal.

• n-au existat timpi morti in emisiune. Si nu ma refer la faptul ca s-a vorbit continuu, ci la faptul ca fiecare discutie era bine stransa in jurul unui subiect limpede.
• n-am auzit acuze plangacioase. E foarte important ca o discutie atat de importanta sa nu fie sufocata de clasicele “pe vremea voastra s-a decis introducerea impozitului minim” sau “cand aveam noi sefia ANAF, colectarea a atins maximul istoric”.
• au existat cateva propuneri logice legate de felul in care se poate combate evaziunea fiscala – de exemplu, una dintre invitate a vorbit despre oferirea unui castig comerciantilor care incurajeaza platile cu ajutorul cardului pentru ca aceastea sunt plati inregistrate fiscal in mod sigur.

Din toate aceste motive, poate ca si Realitatea TV si Antena 3 ar trebui sa incerce macar de proba inversarea raportului politicieni – reprezentanti ai mediului de afaceri in emisiunile lor.

Sa sfideze realitatea cu politicul care domina mediul de business si sa le ofere mai des ocazia politicienilor sa vorbeasca despre lucruri concrete.

Intai am citit textul lui Dan Tapalaga despre ziaristul – promo. Apoi, am aflat cat de bine este privita publicitatea de catre romani.

Aparent, nu este o foarte mare legatura intre cele doua, dar totusi…

Cand vorbesti de industria media, te duci cu gandul dincolo de presa, inclusiv spre  agentiile de publicitate, spre clientii publicitari etc. Si cand te gandesti la toate acestea, automat iti vine in minte faptul ca intr-un fel sau altul jucatorii din aceasta industrie depind unii de altii.

Astfel, intr-un moment in care presa traverseaza o perioada crunta din punct de vedere economic si din perspectiva imaginii, poate ca ceilalti membri ai industriei ar trebui sa o ajute.

Cat de orbi sunt oamenii din agentii

Sa zicem ca tu esti agentia X si  gestionezi bugetul media al clientului Y.

Strategia clientului tau este sa se promoveze inclusiv in presa economica, asa ca trimiti ceva publicitate si spre o publicatie pe care o s-o numec  deloc intamplator “Luna Financiara”.

Ei, intr-o zi, “Luna Financiara” demareaza  o ancheta prin care investigheaza nereguli din activitatea companiei  de stat Z: contracte incredintate prin negociere directa,  informatii despre achizitii aberante, salarii uriase autoacordate, externalizarea unor activitati catre firme ale sefilor etc.

Vreo 5 numere consecutive, “Luna Financiara” scrie despre aceste lucruri si anunta pentru urmatoarea aparitie o noua dezvaluire importanta. Totusi, in cel de-al saselea numar, in loc de ancheta vezi un advertorial cu titlul “Directorul companiei Z ajuta copiii cu sindromul Down”.

Ulterior, cateva luni mai tarziu acelasi lucru se intampla din nou. Doar ca in locul unei companii de stat este vorba despre niste oameni de afaceri care preluasera o retea de distributie a presei. O fi fost vorba chiar de familia Awdi si Rodipet, nu mi-aduc aminte.

Oricum, respectivii au fost tocati vreo aparitii la rand. Apoi, la un moment dat, intr-unul dintre numerele revistei n-a mai aparut ceea ce se anuntase ca va aparea, ci un material legat de investitiile spectaculoase ale “anchetatilor”.

Povestea despre care va vorbesc s-a intamplat acum aproape 4 ani. Intre timp, publicatia pe care am numit-o aproape metaforic “Luna Financiara” a devenit un nume greu in presa economica saptamanala

De ce se intampla asta

Teoretic, oamenii din agentia care orienta bugete publicitare spre “Luna Financiara” ar fi trebuit sa vada aceste lucruri. Ar fi trebuit sa-i spuna clientului  ca reclama lor apare intr-o revista care, dupa toate probabilitatile, se ocupa cu santajul.

Evident, acest lucru nu s-a intamplat, iar motivele acestei lipse de reactii pot fi multe. De la slaba pregatire a oamenilor din respectiva agentie pana la lipsa totala de interes fata de mediul in care clientul lor isi promoveaza imaginea.

De altfel, am mai povestit la un moment dat ce conteaza pentru unele  agentii cand vine vorba de alegerea acestui mediu.

De ce este grava aceasta atitudine

Aceasta atitudine este grava macar din doua perspective.

In primul rand, agentiile si-au privat clientii de o promovare sanatoasa atunci cand au orientat bugete media spre astfel de publicatii.

Apoi, oferind bugete unor astfel de reviste si ziare, agentiile le-au validat in ochii advertiserilor si a celorlalte agentii.

Astfel, traiul unora precum “Luna Financiara” a fost vesel si indestulat, in timp ce concurentii onesti au privit nepunticiosi cum impart cu niste impostori ceea ce li s-ar fi cuvenit de drept  intr-o piata normala.

Toata nebunia asta cu Dan Diaconescu imi provoaca o singura parere de rau: prea multi oameni cred ca patronul OTV ar fi ziarist.

In plus, multi dintre acestia cred ca-i si-un erou al breslei jurnalistilor.

S-a intamplat acum cateva luni. Chinuaim butoanele telecomenzii in dorinta de-a gasi ceva interesant la TV  cand atentia mi-a fost captata de urmatoarele cuvinte:

“Asa cum v-am obisnuit la aceasta emisiune, respectam deontologia profesionala. Conform acesteia, ii vom da dreptul la replica…”

Tonul vocii era unul grav. Figura vorbitorului putea fi model de seriozitatea pictata. Totusi, posesorul figurii si al vocii era Madalin Ionescu.

Din pacate, cei care urmresc aceasta emisiune afla constant faptul ca domnul Ionescu este ziarist. E firesc sa creada asta de vreme ce respectivul vorbeste chiar des despre respectarea unor principii etice sau deontologice ale aceste meserii.

In plus, multi cred ca domnul Ionescu a fost ziarist si cand chema babe vizitate de extratesresti in studio la National TV, si cand facea sluj in fata lui Becali la acelasi post, si cand combina gafa cu penibilul extrem, si cand mimeaza anchete jurnalistice.

Ziaristele de la Captos

Iar ca Madalin Ionescu mai sunt si altii.

Intr-o seara, la Capatos, pe ecran era afisata o burtiera cu urmatorul mesaj: “Ziaristele contra X”.

M-am uitat sa vad cine erau ziaristele si mi-a parut rau c-am facut-o.

Trei domnisoare zdravan agramate si cu probeleme evidente de concentrare au vorbit linistite despre orice le-a trecut prin minte.

Adica despre doua lucruri: ce stiu ele despre Botezatu, dar nu vor sa spuna si ce stiu ele despre fosta prietena a lui Botezatu, dar nu vor sa spuna decat daca aceasta le supara.

Si tot la Capatos, am avut ocazia s-o revad pe Mara Banica. Tipa a fost la un moment dat ziarist, chiar un ziarist foarte apreciat de unii.

Intre timp, desi lucrurile s-au schimbat in privinta ei, Mara Banica sustine in continuare c-ar fi ziarist. Uneori urla acest lucru. Uita-te aici si vezi singur ce specimene sustin ca practica aceasta meserie.

Cateva lucruri mai triste chiar si decat Mara Banica

Acces Direct si Un Show Pacatos sunt doua productii cu succes de audienta.

Cateva sute de mii de oameni romani se uita la aceste emisiuni si identifica personaje: manechinul, prostituata, femeia de cartier, manelistul, flacaul de Dorobanti, pitipoanca si, cu voia producatorilor celor doua show-uri, ziaristul.

Astfel, prin muschii audientei, romanii vor ajunge sa creada ca reprezentativi pentru aceasta meserie sunt Madalin Ionescu, uneori doamna Bahmutean, deseori Mara Banica etc.

Si cand nu sunt acestia, au grija cei de la Realitatea sa ni-l prezinte ca ziarist pe Bogdan Chireac sau are grija doamna Firea sa ne arate ce-nseamna presa.

Ideea CTP

Acum vreo 2 ani, Cristian Tudor Popescu vorbea cu ocazia unei intruniri Asociatiei Jurnalistilor din Romania (AJR)  despre posibilitatea ca statutul de ziarist sa fie certificat cumva.

Atunci, m-am gandit ca e o solutie ingraditoare pentru breasla, chiar nascatoare de tot felul de abuzuri. Acum, am cu totul alte ganduri.

Sunt o gramada de ziaristi care nu se vand prin campanii electorale, ziaristi care nu se injura prin emisiuni, ziaristi care-si fac cu talent si onestitate meseria. De ce sa nu fie acest lucru limpede pentru toata lumea?

De cand nu mai exista in lumea printului, Cotidianul face eforturi evidente de-a intelege ce-nseamna online-ul.

Astazi, au vrut sa ofere atentie tragerii Loto 6 din 49 asa ca au anuntat evenimentul. Aflarea rezultatelor nu i-a emotionat insa prea mult pe cei de la cotidianul, asa ca nu s-a schimbat nimic in titrarea articolului. Au preferat sa introduca doar  “acutalizare” meschina.

Mai mult, informatiile din textul aflat pe prima pagina sunt trunchiate si pot fi citite doar daca accesezi intregul material. Inteleg sa nu vezi bucata de articol aflata “la interior”, dar cum sa pui “…” in zonaele de articol aflat pe pe prima pagina?

“Consider ca lucrurile nu se pot da pe gratis, iar informatia este un produs ca si carnea de vita, ouale sau masinile, care nu sunt luate fara bani. Nu cred ca este normal sa dai informatia gratis pe internet, dar sa ceri bani pentru ea la chioscurile de ziare” (Peter Imre pentru Wall-Street).

Habar n-am daca intentia celor de la Adevarul Holding de-a taxa accesul la continutul site-urilor Adevarul si Click va avea sau nu succes, dar o consider una foarte curajoasa.

Este curajoasa pentru ca ar fi vorba despre  deschiderea unui drum pe care foarte putini s-au aventurat in Romania. E ca si cum ai face primul restaurant  de lux intr-un loc in care au existat si exista doar cantine sociale.

Apoi, oricat de mandri ar fi cei de la Adevarul si  de la Click de produsele lor, acestea nu se diferentiaza la nivel de continut de cele ale concurentei lor, nu sunt superioare calitativ. Ar vrea bani pe ceva ce altii ofera gratis.

Astfel, ceea ce Peter Imre compara cu marfa pentru care se plateste in mod traditional bani, eu compar in acest moment cu prunele crescute in pomii de pe marginea drumului.

Au acelasi gust ca si cele din curtile oamenilor si le poti culege gratis de pe oriunde. De ce ai plati bani in schimbul lor?

PS: exista totusi niste sate prin Oltenia in care proprietatea se extinde dincolo de gardul curtii, pana in strada. In aceste zone, prunele de pe marginea drumului te pot costa o mama de bataie

Acum niste ani, cand a fost transferat de la Craiova la Ajax, Cristi Chivu a trait o experienta aparte.

Desi era unul dintre cei mai talentati tineri fotbalisti romani ai momentului, desi debutase in Liga 1 la doar 17 ani, desi jucase in echipa nationala, Chivu a descoperit la Ajax ca nu avea in spate un juniorat la fel de serios precum cel avut de restul coechipierilor.

Astfel, o perioada  Chivu a facut doua sedinte de antrenament in fiecare zi: una alaturi de echipa mare a celor de la Ajax si una alaturi de o grupa de juniori ai clubului, juniori care invatau lucruri considerate esentiale in fotbalul modern: plasament, lovirea corecta a balonului, tehnici de deposedare etc.

Ce treaba are Chivu cu online-ul romanesc?

Aseara, la Orange Online MeetUp, doi dintre invitati au vorbit inclusiv despre diferenta uriasa dintre ceea ce se viseaza in online-ul romanesc si ceea ce se traieste propriu-zis.

Orland0 a folosit expresia “rupt in fund” pentru a cuprinde problemele acestei industrii, iar Bogdana Butnar remarca faptul ca online-ul romanesc a sarit niste etape, motiv pentru care intampina probleme in a-si exploata asa cum trebuie toate atuurile.

Intr-un fel, cam acelasi lucru l-a trait si Chivu in prima parte a experientei Ajax: avea potential asa cum are si industria online romaneasca, dar ii lipsea instruirea pe care ar fi trebuit sa o primeasca in niste etape ale carieri pe care in contextul din Romania le-a ars mult prea rapid.

Si tot in linia acestei comparatii, asa cum lui Chivu i-au lipsit in perioada junioratului antrenorii care sa-l educe fotbalistic, tot asa si online-ului romanesc par sa-i  lipseasca specialistii.

Unde se afla industria online romaneasca?

Partea faina pentru Chivu este ca la Ajax a primit ceea ce-i lipsea in Romania si a devenit in scurt timp capitanul acestei echipe. A mers ulterior la Roma, unde a fost un jucator extrem de important si de apreciat, iar anul acesta a castigat Liga Campionilor cu Inter.

Privind traseul sau, oare unde se afla online-ul romanesc pe o metaforica axa Resita – Craiova – Ajax – Roma – Inter ?